Media

22.06.2009 Copiii destepti, veniti la oras din satele judetului, privesc spre facultate

Copiii destepti, veniti la oras din satele judetului, privesc spre facultate

Primii absolventi ai unui experiment unic

In 2001, 40 de copii inteligenti, care proveneau din familii fara resurse financiare din satele judetului, au fost adusi sa invete la licee de elita din Iasi. Proiectul “Burse pentru elevii din mediul rural” a fost initiat de “Ziarul de Iasi” in parteneriat cu Inspectoratul Scolar. Prima promotie de bursieri a absolvit liceul. Cititi povestea unor copii care nu iesisera niciodata din sat, dar a caror viata a luat, intr-o vara, o intorsatura neasteptata.

“Am sa scap de noroaiele din sat”. A fost primul gind care i-a trecut prin minte Anei Ailenei, acum opt ani, cind a aflat ca o sa invete la oras. Fusese aleasa printre cei 40 de copii inteligenti, dar saraci ai judetului pentru a studia la licee de elita din Iasi.

Ana era o fetita slabuta, numai ochii si zimbetul erau de ea. Locuia cu mama ei intr-o casa din chirpici, sus pe deal, in Gura-Bohotin, Gorban. Tatal plecase la munca in Israel, pentru a-i scapa de saracie, si dus a fost. Am fotografiat-o atunci linga o gramada de coceni. Visa sa devina fotomodel, dar nu iesise in viata ei din vagauna. Nu stia ca se poate face altfel de scoala decit in clase simultane, caci la scoala din Gorban asa se invata de multi ani. Ana a scapat de noroaie, a urmat Liceul de Informatica, iar lumea ei a inceput sa capete contururi mai ample. Visele de fotomodel au fost inlocuite cu planuri concrete si realizabile. Tinara vrea sa urmeze Psihologia sau Geografia.

Cistigatorii primei generatii a proiectului “Burse pentru elevii din mediul rural”, initiat in 2001 de “Ziarul de Iasi” in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean, au ajuns la finis. Cei 17 alergatori de cursa lunga – citi au mai ramas din totalul de 40  – vor sa mearga mai departe. Insa, daca pina acum, scolarizarea in Iasi le-a fost asigurata prin bursele platite de oameni cu dare de mina din rindul comunitatii, de acum inainte vor trebui sa se descurce singuri. Prima generatie de bursieri se pregateste de confruntarea cu viata.

In ochii unora am ramas “fete de la tara”

“Fratii mei cred ca m-ar putea ajuta intr-un fel si apoi mai exista si bursa sociala. Mama este pensionara. Cumva ma voi descurca”, este increzatoare Ana Maria Ailenei.

Cei opt ani de scoala au trecut foarte repede, considera acum bursierii, care mai ieri paseau timizi pe holul caminelor ce urmau sa le fie casa in timpul scolii. Multi dintre ei cu doar un rind de haine, fara rechizite, copiii erau obisnuiti cu putin. In plus, plecati din sate cu “handicapul” de a fi fii de tarani, ce i-a motivat sa treaca peste dorul de casa si rautati a fost prietenia dintre ei.

La Colegiul”„Mihai Eminescu” le-am gasit pe Felicia Petrariu si Simona Enica, din Butea, colege de banca nedespartite de 12 ani, inca din clasa intii.
“In gimnaziu eram o clasa intreaga in cadrul proiectului si eram cu totii din mediul rural. Atunci ne era mai usor. Orice am fi facut insa am ramas etichetati in ochii unora ca fiind “de la tara”. Dupa clasa a opta, am fost repartizati in functie de note. Noroc ca noi doua am ramas in aceeasi clasa”, incuviinteaza Simona, vorbind si despre prietena ei.

Din cei patru elevi din Butea inclusi in 2001 in cadrul proiectului Proruralis, doar cele doua bune prietene au mai ramas. “Avem banchetul si cursul festiv la sfirsitul acestei saptamini”, mi-au declarat incintate, in ultima saptamina de scoala a anului 2008-2009, privind spre robele si tocile care asteptau agatate de usa dulapului.
Atit pentru Felicia, cit si pentru Simona, facultatea este urmatorul pas firesc in devenirea lor, asta in ciuda faptului ca ambele fac parte din familii numeroase si sint constiente ca va fi foarte greu. “Noi vom fi patru frati in Iasi”, marturiseste Felicia, care doreste sa urmeze Facultatea de Matematica.

Un rol hotaritor in alegerea viitoarei profesii a avut-o pentru fata profesorul de matematica pe care l-a avut in gimnaziu. “Ne-a facut sa ne placa materia. Chiar si acum se intereseaza de noi. Am putut lucra si suplimentar, fara sa aiba vreo pretentie de la noi. Ne pare rau ca nu am putut face cu el si in liceu”, imi povesteste Felicia despre profesorul Bogdan Cristescu, acum inspector de matematica.

Simona confirma, insa de data aceasta va alege un alt drum fata de prietena ei. Doreste sa dea la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor. Fetele considera ca dedicatia unor profesori si felul in care au fost tratate sint cu atit mai importante cu cit recunosc ca este greu sa fii etichetat “de la tara”.

Alexandra vrea sa ajunga jurnalista

“Cu ajutorul testelor am ajus foarte departe; am ajuns sa invatam carte cu profesori profesionisti, as putea spune. Ma bucur ca am avut sansa sa ajungem aici. Eu vreau sa ajung profesoara de romana pentru ca asta imi place si eu stiu ca nu poti ajunge un om mare daca nu iti place ceea ce faci”. Cuvintele acestea le-a rostit Alexandra Costin acum opt ani, cind fusese admisa la Colegiul “Mihai Eminescu”. 

Fata mititica, de 10 ani, din Poieni, vorbea pe un ton grav si matur. A intrerupt chicotelile colegelor ei de camin care povesteau despre cum si-au petrecut primele seri in camera de la internat, cum incercau sa isi potoleasca dorul de parinti si de gainile din ograda spunindu-si unele altora povesti despre viata la tara. Alexandra a terminat profilul de filologie, dar nu mai doreste sa devina profesoara, ci jurnalista.

“Mai am un frate la Teologie in anul al doilea. Pe mine ma atrage cel mai mult televiziunea, dar sint de parere ca pentru a ajunge acolo trebuie sa merg treptat, sa invat despre presa si radio, intii”, a declarat Alexandra.

Privind inapoi, fata considera ca si acum opt ani, ca da, a ajuns foarte departe. “Egalitatea de sanse intre elevii care invata in mediul rural si cei care invata in mediul urban este, sincer, o utopie”, este de parere Alexandra, mindra de bagajul de cunostinte pe care a reusit sa il acumuleze la Iasi.

“Vreau sa-mi fac un rost”

Alexandra Nechita, din Sinesti, este constienta si ea ca face parte dintre norocosi. Plecata ca si colegii ei din prima generatie Pro Ruralis dintr-o casa modesta, de pe bancile roase de carii ale unei scoli cu pardoseala lustruita cu petrol, indrazneste sa viseze mai departe.

“Se face cu totul alta carte la oras. Vad diferenta cu ce se intimpla la tara cu fratele meu. Notele se pun in functie de ce sint parintii, profesorii nu se tin de ore, iar fetele de virsta mea sint deja maritate si au renuntat la scoala. Asta se intimpla daca dupa clasa a opta nu au reusit pe undeva. Si de regula nu reusesc. Nu se preocupa de scoala nici ele, nici parintii”, este de parere fata, care stie cum este sa creasca fara mama. “Eu vreau sa-mi fac un rost, sa dau copiilor mei atentia si iubirea de care au nevoie. Vreau sa-i stiu linga mine”, a mai spus Alexandra cu maturitate, confirmind parca parerea directorului Asociatiei “Pro Ruralis”, Victor Geangalau,  potrivit caruia, in spatele fiecarui copil din program se ascunde o mica tragedie de familie.

Fata din Sinesti si-ar dori sa faca facultatea la Bucuresti. “In clasa a patra mi-am dorit foarte mult sa invat la Iasi si credeam ca nu am sub nici o forma cum sa imi implinesc visul.  In cadrul programului a venit sansa mea cind ma asteptam mai putin. Eu sper sa am acelasi noroc si acum. As dori sa urmez Facultatea de Sport la Bucuresti pentru ca doresc sa fiu manager sportiv, iar in capitala se intimpla totul”, mi-a declarat Alexandra.

Fata a fost repartizata dupa admiterea din clasa a opta, de la Colegiul “Eminescu”, la Liceul “Al. I. Cuza”, pe care l-a absolvit in acest an.
Colega de camera a Alexandrei, din caminul Colegiului Tehnic “I. C. Stefanescu”, Teodora Vatamanelu, a fost, de asemenea, repartizata in clasa a noua la alt liceu decit si-a facut studiile gimnaziale. Teodora a absolvit in acest an Grupul Scolar Economic de Turism, dupa ce gimnaziul l-a terminat in clasa de bursieri Pro Ruralis infiintata la Liceul de Informatica.

“Ne este destul de greu. Mama lucreaza, dar tata este pensionar. Mai am un frate in clasa a noua, la Oteleni”, a declarat Teodora. Ca si colegii ei, fata doreste sa urmeze facultatea. Ea spera sa poata intra la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, la contabilitate. “Imi place sa lucrez cu cifrele”, a marturisit Teodora.

De altfel, nici un absolvent din cadrul primei generatii de elevi sustinuti in cadrul proiectului Pro Ruralis nu doreste sa se opreasca doar la studiile liceale. Taberele din tara, plecarile din strainatate in care au vizitat institutii precum Parlamentul European de la Bruxelles le-au deschis ochii acestor copii care au inceput sa vada mai departe de noroaiele de pe ulita.

(22.06.2009, Ioana POPA)