Noutati

De la Suhuleţ la Oxford

 

Sunt mulți tineri care abia așteaptă să aplice pentru o bursă de studiu în străinătate pentru a-și construi un viitor mai bun. Însă nu este și cazul Gabrielei Corbu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Iași. Pe lângă faptul că este una dintre cele mai silitoare și conștiincioase eleve, Gabriela s-a numărat printre cei 24 de tineri din țară care au avut unica șansă de a merge timp de o săptămână la Oxford. Aici, a putut descoperi mediul academic de top și a vizitat locuri noi. Însă, toată această experiență a fost una din care Gabriela s-a regăsit și s-a decis asupra viitorului său pe care vrea să îl construiască în România, în domeniul învățământului.

 

Eleva din Suhuleț, Tansa, descoperită de un profesor

Gabriela are 18 ani și este din satul Suhuleț, comuna Tansa, aflat la peste 70 de kilometri de Iași. Pe parcursul gimnaziului, profesorul de limba română a văzut în fată un potențial, motiv pentru care a sprijinit-o pentru a reuși să obțină o bursă de la Asociația ProRuralis și să poată veni să studieze în Iași.

„Am auzit de Asociația ProRuralis în clasa a VIII-a , de la profesorul meu de limbă și literatură română din clasele gimnaziale. Dumnealui a fost cel care m-a ajutat cu toate detaliile , inclusiv recomandarea, susținându-mă în fiecare moment. Pentru mine, această asociație a reprezentat punctul de plecare în dezvoltarea mea . Pe lângă sprijinul financiar, am întâlnit oameni minunați care mi-au oferit noi oportunități , m-au ajutat în modelarea unei personalități puternice, pentru a depăși prejudecățile. Faptul că am intrat în cadrul acestei asociații, mi-a dat încredere”, a spus Gabriela.

Adolescenta a fost acceptată în program pentru că avea note foarte bune și a intrat la Colegiul Mihai Eminescu, la profilul filologic.

 „Pentru mine, viața de liceu, a fost și încă este o linie continuă prin care eu mă dezvolt, studiez, acumulez, mă pregătesc pentru următorul nivel. La început totul mi s-a părut foarte greu, mai ales să mă acomodez, atât în cadrul caminului, dar mai ales la școală, din cauza mediului diferit și a nivelului de pregătire. Dar, datorită voinței , ambiției, am reușit să ajung la un echilibru. Îmi place la liceu colectivul, profesorii, consider că m-am integrat foarte bine“, a completat eleva.

Fiind în clasa a XII-a, anul acesta este decisiv pentru Gabriela pentru că se pregătește intens pentru examenul de Bacalaureat, unde vrea să obțină note mari pentru a intra pe un loc la buget, la Facultatea de Litere.

„La capitolul studiu stau bine, este o perioadă foarte stresantă , mai ales la început, din cauza presiunii și a nivelului mare de studiu, dar mă descurc.Timpul mi-l dedic în totalitate studiului, recunosc că îmi e greu uneori, dar mă descurc, deoarece îmi doresc o notă mare, sunt pozitivă, încerc să îmi păstrez mintea limpede. Îmi doresc din suflet ca la final, munca mea sa fie răsplătită prin rezultatele le care mi le doresc. Aș vrea să intru la Facultatea de Litere în Iași, voi alege limba română și o limbă străină, încă nu m-am hotărât asupra acestui detaliu“, ne-a spus Gabriela.

 

Voluntariatul schimbă oameni

Dacă unii abia își completează câteva rânduri după ce ies de pe băncile facultății, există elevi care au un C.V. extrem de bogat chiar dacă nu au dat încă BAC-ul. Gabriela este unul dintre ei și printre orele de studiu și mers la școală, a încercat să dea o mână de ajutor celor care au nevoie.

„Am fost voluntară timp de un an în cadrul Centrul de zi pentru copii, Caritas, unde aveam grijă de copii și îi ajutam la teme. Fac parte din voluntariatul liceului, Impact. Eminescu, unde am participat la diferite activități: strângere de fonduri, am mers la bătrâni, am donat alimente unei cantine pentru oamenii nevoiași, am avut în grijă un grup de copii și le-am oferit o zi plină de activități distractive. Am participat la activitățși în cadrul Crucii Roșii Filiala Iași, bazate pe tehnici de prim-ajutor. Anul trecut am fost voluntară și în cadrul edițiilor Cros și Semimaraton. Vara aceasta am fost moderatoare în cadrul Taberei din Pridvorul Satului, organizată de ATOR Iași. A fost o experiență minunată, abia aștept să se repete, am oferit copiilor din mediul rural momente de neuitat, cu ateliere tematice, căutări de comori, jocuri olimpice și distracție. Am fost o echipă minunată și am creat o legătură strânsă“, a spus adolescenta.

 

Visa să studieze în Marea Britanie

Gabriela a avut unica șansă de a beneficia de o bursă la Oxford, unde au mers 24 de elevi din țară. După ce a aplicat, adolescenta a avut de parcurs mai multe etape pentru a fi selectată cu speranța că va reuși să își facă o idee despre mediul universitar de acolo și de ce nu, pentru a pleca pe viitor.

„La Oxford am ajuns în urma mai multor pași. Am aplicat printr-un formular, am fost selectată pentru interviu, iar în urma interviului am fost selectată în finală, așa am ajuns acolo. Am avut parte de cursuri legate de etică, științe, robotică, scriere creativă , pe lângă acestea am cunoscut și mulți oameni, care ne-au ajutat pe mine, și restul colegilor să evoluăm, să credem în noi. Am vizitat muzee din Oxford, dar și din Londra, a fost minunat. Dar am reflectat asupra situației, și , mi-am dat seama că locul meu este in țară mea, și, daca vreau să schimb ceva și să mă implic undeva, aici este locul. Deci, voi rămâne în România“, ne-a mărturisit fata.

Dacă unora nici prin cap nu le trece să lucreze în învățământ din cauza salariilor mici și a condițiilor precare, Gabriela vrea să devină profesoară.

„Planurile mele de viitor prevăd o carieră în învățământ, îmi doresc să devin profesoară și să mă implic în dezvoltarea personală a copiilor, mi-aș dori să studiez ceva și pe partea de psihologie. Îmi doresc să fac mai mult, poate chiar să înființez o asociație“, a conchis Gabriela.