Impresii

Pro Ruralis recunoscuta la nivel national

Ca o recunoastere oficiala la nivel de tara, la Gala Societatii Civile din 7-9 februarie 2005, Asociatia „Pro Ruralis” a primit 2 premii (Premiul Juriului Principal la categoria „Educatie si Cercetare” si „Premiu pentru Consecventa” din partea Juriului Presei). In anul 2003 si 2004, asociatia a mai primit o diploma la “Gala Oameni pentru Oameni” la categoria „Campanii de Atragere de Fonduri” si o diploma insotita de un premiu la Gala Societatii Civile la componenta „Servicii Sociale pentru Categorii Defavorizate”, ambele Gale desfasurindu-se la nivel de tara, cu putini premianti. Ultimul trofeu primit, insotit de diploma, a fost la Gala „Inimi de Romani”, acordat de TVR 1 in anul 2005. (www.ziaruldeiasi.ro)
Acum poti da si tu o mana de ajutor acestui proiect, donand 2% din veniturile obtinute in 2011 Asociatiei Pro Ruralis. Trebuie doar sa completezi pe declaratia de venit – fisa speciala – contul Asociatiei (telefon 0723581727) in care vor fi virati cei 2% la B.C.R. – Iasi. Daca nu bifezi destinatia celor 2%, statul se va folosi de ei cum va vrea. Asa ca, decide TU unde vor merge cei 2%.

100 de copii supradotati vor fi salvati de saracie

Copii destepti, dar foarte saraci.
Ce vina au ei ca n-au avut norocul sa se nasca in familii mai instarite?

Fundatii, firme sau pur si simplu „oameni de bine” s-au unit pentru a da o mana de ajutor acestor copii si a le asigura un viitor.
Langa drumul larg ce trece prin fata scolii, casa mica a Manuelei se tine in picioare parca agatata de stalpul electric. Intru in curtea ingusta si saracia ma socheaza inca din poarta. Om sarac dar curat si primitor, tatal fetei vine in intampinarea mea. Privesc la mainile lui mari cu pielea crapata si aspra. ii lipsesc doua degete si ma intreb cum se descurca la lucru. Manuela nu mai are mama de un an, dar s-ar putea spune ca nu mai are de 10 ani, deoarece in ultimii noua a zacut la pat. si mai are inca 4 surori. Toti traiesc din alocatii, in total putin peste 1 milion de lei. Privesc jur imprejur prin casa: un televizor vechi, de decor, pentru ca bojdeuca numita casa nu-i racordata la curentul electric; pe jos stau zdrentaroase resturile unor covoare. In acest „camin” a gasit-o profesorul Victor Geangalau pe Manuela si a introdus-o in programul Asociatiei Pro Ruralis, care are misiunea de a ajuta copiii cu IQ superior (coeficient de inteligenta peste 120), provenind din familii defavorizate. Acest proiect cuprinde, in anul scolar 2003-2004, 80 de copii.

„Salvarea de la un trai total necorespunzator (fara hrana suficienta si conditii minime de igiena) a celor mai multi elevi din cadrul proiectului este scopul nostru principal”, ne-a declarat profesorul Victor Geangalau, care a renuntat la catedra de matematica pentru a se ocupa exclusiv de salvarea copiilor. „Acum ei au un camin cu cazare buna, conform normelor de civilizatie si o masa bogata in calorii pe perioada celor 10 luni de scoala. De asemenea, scolile care ii pregatesc au profesori de elita”, ne povesteste profesorul, marcat de ce a gasit pe la casele de unde a selectionat copiii. Scolarizarea fiecarui copil prin acest proiect costa minim 600 euro anual, reprezentand contravaloarea cheltuielilor minime de masa si cazare.

„In urma campaniei de promovare a proiectului, menita sa sensibilizeze opinia publica, mai multi oameni de afaceri, sefi ai unor institutii publice, personalitati ale diferitelor partide politice s-au oferit sa sustina proiectul Asociatiei „Pro Ruralis”. Am primit ajutoare si din strainatate de la fundatia World Childhood a reginei Silvia a Suediei. Acum o firma de cosmetice a lansat un parfum, iar la fiecare produs vandut 32 de eurocenti vor intra in contul Asociatiei Pro Ruralis. Pana in prezent s-au acoperit doar o parte din cheltuielile cu fiecare copil si orice ajutor, de orice valoare, e binevenit. Inseamna inca o bursa si inca un copil salvat de saracie”, ne-a precizat profesorul.

Articol de: Rodica Lazar

„Clasa repartizata liceului este formata din elevi cu o situatie materiala precara, dar cu o capacitate si dorinta de a invata deosebita. Noi i-am incurajat parinteste, dar i-am evaluat cu exigenta, ridicand stacheta foarte sus, conform traditiei liceului. Pentru sponsorii care fac posibil acest vis frumos pentru copii nu gasim cuvinte care sa exprime imensul bine si satisfactiile tuturor celor implicati: cei mici carora le faceti posibila „minunea devenirii”, cei maturi pentru care clasa aceasta constituie o provocare si care ne ofera nebanuite impliniri. Copiii sunt extraordinari de buni si curati sufleteste, au ochii mari, eminescian de adanci si iscoditori si, ca aluatul bun, infloresc sub ochii nostrii. Si nu uitati, dragi sponsori, ca prin aceste burse sunteti asemeni zeilor ce fauresc destine. Ati ridicat din noroi lujeri plapanzi, ii ajutati sa-si desfaca corola spre lumina si frumusete. Fie ca aceste fapte demiurgice sa va duca fericirea in suflete asa cum o meritati! Va asteptam in mijlocul nostru, sa-i cunoasteti mai bine, sa va umpleti sufletul cu roadele gestului Dumneavoastra!”

Carmen Losonczy, Directoarea Liceului de Informatica „Grigore Moisil”

Referindu-se la eleva Georgiana Costin din satul Poieni, care a absolvit clasa a V-a la Liceul „Mihai Eminescu” Iasi si care a obtinut excursia in SUA: „Georgiana merita aceasta excursie, intrucat a terminat anul scolar cu media 10 si este un copil deosebit. Sotia mea a mers impreuna cu parintii fetitei sa intocmeasca actele necesare calatoriei, de la pasaport pana la vizitele medicale. Cred ca sotia mea a descris-o cel mai bine ca pe un „ac de copil”, adica firava dar isteata. Cel mai mult ne-au impresionat ochii ei iscoditori si jucausi. Vom vizita cele mai importante edificii (Georgiana va fi alaturi de mine la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Omaha, Nebraska ce mi se va acorda). Deja am fost anuntat ca i se pregatesc o multime de surprize de catre prietenii mei americani. Fetita va avea o camera amenajata, atat in casa unde vom sta noi, cat si la o alta familie, care i-a pregatit deja un bazin pentru inot”.

Dumitru Oprea, Rectorul Universitatii „Al.I.Cuza” Iasi

„Prima impresie pe care am avut-o de cum am pus piciorul pe taram american a fost ca sunt in alta lume. Totul e linistit si curat acolo. Parca un vis ar fi devenit realitate. Am fost si la locul unde s-au prabusit „gemenii”. Nu pot descrie sentimentul pe care l-am trait. Chiar si acum se aduna oamenii pentru a aduce un omagiu celor pierduti. M-a schimbat mult aceasta calatorie. Am invatat ca exista si altfel de oameni, deschisi si iubitori, care m-au stimulat sa devin cineva.”

Georgiana Costin, eleva a Liceului „Mihai Eminescu” Iasi

„Doresc sa ma implic personal, avand in vedere importanta proiectului. Trebuie sa facem ceva pentru copiii dotati de la tara, avand in vedere ca posibilitatile lor de a urma o scoala la oras sunt reduse.”

Corneliu Rusu Banu, Prefectul Judetului Iasi

Dupa un semestru incheiat cu media 9,47: „Eu sper sa invat mult mai bine in acest semestru pentru ca, pana acum, nu sunt prea multumita de ceea ce am facut.”

Ana Maria Florea, eleva a Liceului de Informatica „Grigore Moisil” Iasi

Proiectul „Ziarului de Iasi”, doua premii la Gala Societatii Civile

Proiectul „Burse pentru elevii din mediul rural”, initiat de „Ziarul de Iasi” in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) si gestionat de Asociatia „Pro Ruralis”, a castigat doua premii la Gala Societatii Civile, un eveniment anual de recunoastere a excelentei in domeniul activismului social. Cele doua premii obtinute de Asociatia „Pro Ruralis” reprezinta o noua recunoastere a ideii si calitatii proiectului, desfasurat in premiera la Iasi, inca din 2001. Prin acest proiect, 80 de elevi de la tara, foarte buni la invatatura, dar saraci au sansa sa studieze in licee de elita din Iasi. „Burse pentru elevii din mediul rural” este un proiect unic in Romania, realizat prin contributia societatii civile, mai multe institutii publice si oameni de afaceri platind burse de 600 euro anual, reprezentand scolarizarea copiilor.

Unul dintre premiile acordate proiectului este cel de la sectiunea «Educatie si cercetare», unde juriul a fost format din Dinu Patriciu, Silviu Lupescu – directorul Editurii Polirom, Adrian Miroiu – decanul Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA), si Mihai Oroveanu – directorul general al Muzeului National de Arta Contemporana. „Premiul pentru «Educatie si cercetare», oferit Asociatiei dintr-un numar de alte 24 de proiecte inscrise la Gala, dovedeste ca proiectul realizat la Iasi, cu ajutorul sponsorilor, este intr-adevar unul generos, care vine in ajutorul societatii, dar mai ales in ajutorul acestor elevi exceptionali”, a spus Victor Geangalau, directorul executiv al Asociatiei „Pro Ruralis”.

Pe langa premiul pentru Educatie si Cercetare, unul dintre cele mai importante acordate la Gala Societatii Civile, proiectul a mai primit un premiu si din partea juriului presei, pentru consecventa. Juriul format din Dragos Stanca – directoul general al Publimedia International, Ioana Lupea – redactor-sef adjunct la „Cotidianul”, Ovidiu Miculescu – vicepresedinte al companiei care detine „Europa FM”, Andrea Rosca – redactor-sef al revistei „Capital”, Sorin Rosca-Stanescu – director general al cotidianului „Ziua”, Mircea Toma – directorul Agentiei de Monitorizare a Presei, Tia Serbanescu – senior editor la „Curentul” si Marian Voicu – moderator la Romania 1. Generozitatea si seriozitatea proiectului gestionat de Asociatia „Pro Ruralis” a fost recunoscuta in anii trecuti si de alte premii. In 2003, proiectul a fost premiat la sectiunea „Campanii de atragere de fonduri”, la Gala „Oameni pentru Oameni”. Tot in 2003, „Pro Ruralis” a obtinut premiul la sectiunea „Servicii sociale pentru categorii defavorizate” la Gala Societatii Civile.

Marinela Rata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *