Noutati

15 martie 2013 Joi 14 martie 2012 ne-au vizitat la sediul Asociatiei Pro Ruralis Iasi elevele Camelia Vasilov si Veronica Rosca

Joi 14 martie 2012 ne-au vizitat la sediul Asociatiei Pro Ruralis Iasi elevele Camelia Vasilov (cl. a XII-a, Colegiul Mihai Eminescu) si Veronica Rosca (cl. a XII-a, Col. Emil Racovita in scopul aducerii de multumiri sponsorilor si asociatiei pentru sprijinul financiar de care au beneficiat pe parcursul anilor, fara de care ar fi fost nevoite sa-si intrerupa studiile. Ambele eleve au medii apropiate de 10. Mentionez ca si in acest an scolar Camelia a obtinut rezultate meritorii la Olimpiadele Judetene (Premiul II la Filosofie-prof. Doina Calistru si Premiul III la Istorie-prof. Aurel Rusu).

In discutiile cu Camelia ne-a spus printre altele : “Noi, tinerii ProRuralis, ne maturizam cu totii prematur si suntem gata sa ne luam viata in propriile maini, mai ales acum la sfarsit de liceu. Cu ajutorul acestor oameni minunati numiti sponsori, nu am mai avut stresul lipsei banilor pentru acoperirea cheltuielilor de masa si cazare, astfel putandu-ne concentra pe obtinerea de medii foarte mari la toate disciplinele de invatamant si premii la diferite concursuri judetene sau nationale. Conducerea Asociatiei Pro Ruralis Iasi care gestioneaza proiectul Burse pentru elevii din mediul rural cu coeficient de inteligenta superior provenind din medii defavorizate, a fost ca a doua noastra familie, incurajandu-ne permanent in activitatile noastre. Aceasta bursa a adus o schimbare pozitiva de proportii, disparand stresul chitantelor impovaratoare pentru familia mea”.

La randul ei Veronica ne-a transmis ca “Admira si aprecieaza in mod deosebit investitiile in educatie pe care le considera cele mai constructive si cu mult potential de a rezolva in viitor problemele cu care se confrunta Romania la momentul actual. Ajutorul pe care l-a primit o obliga moral sa ajute in viitor alti copii dotati, la randul ei. Doreste ca dupa facultate sa initieze, dupa modelul Pro Ruralis Iasi, o organizatie pentru salvarea elevilor supradotati aflati in dificultate financiara, intrucat copii cu potential se nasc peste tot, dar fara un ajutor dinafara nu au cum sa si-l valorifice”.

Maturitatea acestor elevi si a altora ca ei, atat de bine pregatiti si cu atata incredere in viitor, ne motiveaza sa le sustinem cauza si sa ne mobilizam in a obtine noi ajutoare finaciare, pentru a proteja si urmatoarele generatii de copii de la tara.