Noutati

6 ianuarie 2014 Mediile generale ale elevilor din Asociatia Pro Ruralis Iasi, pe licee, la sfarsitul semestrului I al anului scolar 2013-2014

Se stie ca Asociatia Pro Ruralis Iasi, prin intermediul sponsorilor, sustine financiar numai elevi cu coeficient de inteligenta superior provenind din medii defavorizate de la sate. In baza acestui principiu elevii care nu obtin media generala minimum 9 la sfarsit de semestru sunt scosi din proiectul nostru. Asemenea fenomene se intampla rar, iar cauzele pot fi multiple. Cei ajunsi in aceasta situatie au dreptul sa ramana in aceeasi clasa, dar nu mai sunt sustinuti financiar de catre asociatie, desi sunt elevi buni cu medii apropiate de 9, din motivul ca acest proiect este pentru excelenta si rezultatele elevilor trebuie sa fie excelente.

Pe parcursul celor 13 ani de functionare Asociatia Pro Ruralis Iasi cu proiectul ei a primit 7 diplome si trofee la diferite Gale, iar elevii au obtinut nenumarate diplome si premii la diverse concursuri si olimpiade nationale, plus cateva premii la concursurile internationale. Acestea au fost date la timpul lor publicitatii in rubrica de Noutati, sau in articole scrise de catre jurnalisti.

In contextul celor prezentate, iata media mediilor generale ale elevilor din Asociatia Pro Ruralis Iasi, pe licee, la sfarsitul semestrulu I al anului scolar 2013-2014:

  • Lic. Vasile Alecsandri – 9,56,
  • Col. Costache Negruzzi – 9,61,
  • Col. Mihai Eminescu – 9,71,
  • Lic. de Informatica Grigore Moisil – 9,51,
  • Scoala Normala Vasile Lupu – 9,32,
  • Col. Garabet Ibraileanu – 9,23,
  • Lic. Al.I. Cuza – 9,80,
  • Col. Richard Wurmbrand – 9,78,
  • Col. Economic Administrativ – 9,66,
  • Col. Octav Bancila – 10 ,
  • Col. National – 9,66,
  • Seminarul Liceal Teologic Ortodox Vasile Cel Mare – 9,84,
  • Col. I.C. Stefanescu – 9,29.

Ca numar de elevi in licee cifrele variaza intre 1 elev (Colegiile National, O. Bancila, Economic Administrativ, R. Wurmbrand si IC Stefanescu) si 23 de elevi (Col. G. Ibraileanu). Printre acesti elevi sunt 5 cu media 10 pe semestrul I, dupa cum urmeaza: Colegiul C. Negruzzi – Birsan Alexandra si Mocanu Madalina, Col. M. Eminescu – Al Owie Mona si Cozianu Bianca, iar la Col. O. Bancila – Bolocan Catalina. Cu medii cuprinse intre 9,99 si 9,70 sunt 21 elevi.

Rezultatele de mai sus reprezinta un real motiv de a continua sustinerea acestor copii si adolescenti defavorizati, dar cu coeficient de inteligenta superior, pentru a-si atinge visul!

Uram tuturor elevilor cuprinsi in asociatie succes si in partea a doua a anului scolar!