Pe 27 aprilie 2025, Asociația Pro Ruralis Iași a fost mândră să fie reprezentată de un grup de 26 de elevi care au participat ca voluntari la ediția din acest an a Semimaratonului Iași, eveniment caritabil organizat de Rotary Club Iași Copou și Salvați Copiii filiala Iași.

Elevii, cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani, au fost implicați activ în buna desfășurare a evenimentului, sprijinind organizatorii în punctele de hidratare, coordonarea participanților, oferirea de materiale promoționale și încurajarea alergătorilor pe traseu. Prin implicarea lor, acești tineri au arătat că spiritul civic și dorința de a contribui la binele comunității sunt valori vii în cadrul Asociației Pro Ruralis Iași.

Asociația noastră, cu o tradiție de peste 24 de ani în sprijinirea elevilor din mediul rural cu potențial intelectual deosebit, promovează nu doar excelența academică, ci și formarea unor caractere puternice și responsabile.

Participarea ca voluntari la Semimaraton a fost o experiență valoroasă pentru elevii noștri, oferindu-le oportunitatea de a se implica într-o cauză nobilă și de a fi parte activă dintr-un eveniment comunitar major.

Semimaratonul Iași 2025 a reunit mii de participanți și a avut ca scop sprijinirea copiilor vulnerabili din comunitatea ieșeană. Inițiat în 2015 de Club Rotary Iași Copou, evenimentul sportiv pleacă de la asemănarea efortului alergătorilor cu cea a copiilor defavorizați, pentru care supravieţuirea zilnică este adevărata competiţie.

Cauzele care dau forță și îi inspiră să fie împreună sunt copiii cu un coeficient de inteligență ridicat, sprijiniți de Asociația ProRuralis și copiii cu risc de abandon școlar, care au nevoie de susținere pentru a continua parcursul educațional, din cadrul Asociației Salvați Copiii Iași.

Prezența elevilor noștri în rândul voluntarilor a fost apreciată de organizatori și de participanți, fiind un exemplu de solidaritate și spirit de echipă.

Le mulțumim elevilor noștri pentru implicare și dăruire! Prin astfel de gesturi, continuăm să construim o generație de tineri educați, implicați și dedicați binelui comun.