Ziua de ieri a adus un moment deosebit pentru absolvenții de clasa a XII-a ai Asociației Pro Ruralis. Într-un cadru cald și prietenos, în eleganța sălii Ravel din Palas, aceștia au avut oportunitatea de a se întâlni cu trei personalități remarcabile ale Iașului – oameni care s-au remarcat prin cariere solide, experiență vastă și o viziune clară asupra succesului: prof. univ. dr. Neculai Seghedin, prorector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, antreprenorul Adrian Butucă, fondator al grupului de firme Polirom, și prof. dr. Lucian Eva, neurochirurg și manager al Spitalului Clinic de Neurochirurgie „N. Oblu” din Iași. Invitații au acceptat cu generozitate invitația asociației noastre de a intra în…
-
-
„Investește în capul tău” – un sfat simplu, dar profund, pe care cei 15 bursieri Pro Ruralis, elevi ai Colegiului Național „Vasile Lupu” din Iași, nu îl vor uita niciodată.
Săptămâna trecută, într-un cadru cald și plin de emoție, 15 bursieri Pro Ruralis, elevi ai Colegiului Național „Vasile Lupu” din Iași, l-au întâlnit pe domnul Jean Valvis – sprijinul discret, dar neclintit, al potențialului lor. De 19 ani, domnul Valvis susține bursieri ai asociației începând din clasa a V-a și le rămâne alături până la finalul liceului. Ieri, a fost în mijlocul celei de-a treia generații de elevi, cu aceeași deschidere și încredere în forța transformatoare a educației. Le-a împărtășit un sfat drag, primit de la bunica sa: „Investește în capul tău.” Le-a vorbit despre puterea care există în fiecare dintre ei și despre curajul de a-și asculta glasul interior:…
-
O întâmplare emoționantă la sediul Asociației “Pro Ruralis”
În vârstă de nu mai puțin de 93 de ani, domnul Mihai Popescu a coborât Copoul și a venit ieri, pe jos, la sediul Asociației Pro Ruralis. A donat o bursă pentru copiii inteligenți de la țară, care provin din familii defavorizate, pe care asociația noastră îi susține la școlile și liceele de prestigiu din Iași. Ne-a spus că a lucrat zeci de ani ca profesor sau director la școlile din Lețcani, Holboca și altele din județ, ba chiar, în tinerețe, și prin Maramureș. A terminat Facultatea de Istorie, în 1957, în aceeași grupă cu academicianul Alexandru Zub. Promoția a sărbătorit atunci 500 de ani de la urcarea pe tron…
-
Elevii din proiectul Asociației Pro Ruralis, participanți la workshop-ul „Cum să fii SMART cu banii”
În perioada 10 – 13 martie 2025, elevii din cadrul proiectului Asociației Pro Ruralis au participat la workshop-ul de educație financiară „Cum să fii SMART cu banii”, organizat de Zbor Hub Iași și susținut de BCR. Evenimentul a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru elevi de a înțelege mai bine concepte esențiale despre gestionarea resurselor financiare. În cadrul atelierului, participanții au învățat: Acest workshop a fost posibil datorită sprijinului oferit de Zbor Hub Iași, BCR și Tudor-Mihai Tarța, cărora le mulțumim pentru implicare și dedicare. Asociația Pro Ruralis sprijină 102 elevi în anul școlar 2024-2025 În anul școlar 2024-2025, Asociația Pro Ruralis, aflată la cel de-al 24-lea an de activitate, susține…
-
24 de ani de Pro Ruralis: o nouă conducere și un viitor promițător pentru copiii inteligenți din mediul rural
De 24 de ani, Asociația Pro Ruralis, fondată de „Ziarul de Iași”, sprijină copiii inteligenți, proveniți din familii defavorizate, din mediul rural, prin asigurarea cazării și plata cheltuielilor la licee de elită din Iași. Începând cu acest an școlar, Asociația are o nouă conducere, formată din Oana Mustață și Dorina Hoțoleanu, care își propun să atragă noi sponsori și colaboratori. În anul școlar 2024-2025, Asociația Pro Ruralis asigură școlarizarea a încă 22 de elevi din ciclul gimnazial și liceal, pentru a forma suta celor care în fiecare an au parte de sprijin. La ședința de bilanț, la care au fost trecute în revistă realizările din ultimii ani, a fost stabilită…
-
Manifesto – Pro Ruralis
Într-o lume în continuă schimbare, unde oportunitățile par să se împartă inegal între mediul urban și cel rural, Pro Ruralis și-a asumat misiunea de a construi o punte solidă între aceste două realități, oferind tinerilor talentați din mediul rural șansa la un viitor mai bun. Pro Ruralis nu este doar un proiect educațional, ci un angajament față de viitorul României, o promisiune că nicio minte sclipitoare nu va fi lăsată în urmă doar din cauza limitărilor economice sau sociale. De peste două decenii, Pro Ruralis susține copiii cu un coeficient de inteligență superior, proveniți din familii defavorizate, oferindu-le burse de studiu la licee de elită din Iași. Acest proiect a…