Noutati

13 iulie 2016 O noua generatie de 16 absolventi de liceu (cu promovabilitate de 100% la Bac si cu medii de promovare mult peste media pe judet si pe tara

O noua generatie de 16 absolventi de liceu (cu promovabilitate de 100% la Bac si cu medii de promovare mult peste media pe judet si pe tara) sustinuti pe parcursul anilor de Asociatia Pro Ruralis Iasi prin intermediul sponsorilor, isi va lua zborul spre diferite universitati din tara sau strainatate. Aceasta generatie continua acelasi parcurs asemeni altor 124 de fosti elevi din anii anteriori din acelasi proiect. Unii dintre ei mai sunt inca studenti sau masteranzi, iar ceilalti au terminat o facultate si au intrat in lumea reala de pe piata muncii, unde nimeni nu ii mai protejeaza. Fiind insa majori trebuie sa aiba curajul sa infrunte viata cu toate vicisitudinele ei, asa cum erau obisnuiti inca din copilarie cu munca grea din agricultura in satele lor si cu efortul intelectual de pe bancile scolii.

Mentionam ca de-a lungul celor 15 ani de proiect niciun elev nu a avut esec la Bacalaureat, promovabilitatea a fost permanent de 100%, ceea ce demonstreaza valoarea elevilor si justifica continuarea proiectului nostru. Cu acesti 16 absolventi de liceu, numarul fostilor studenti si viitorilor studenti ajunge la 140.

Dragi absolventi, ca urmare a succesului vostru va dorim in continuare sa va orientati spre profesia preferata, pe care sa o onorati cu inteligenta si pregatirea voastra, care sa va aduca numai satisfactii!