Media

14.11.2003 Da sansa mai departe!

Da sansa mai departe!

Cititi o emotionanta poveste despre niste copii carora li s-a schimbat dintr-o data viata. Unii dintre cei care le-au acordat o sansa au fost si ei copii de la tara, inteligenti dar nevoiasi. Unul dintre acestia, Ioan Macinca, inginer de sistem in America a scris pe adresa Ziarului de Iasi povestind despre sansa pe care a avut-o si el cu ani in urma.

Da mai departe! – indemnul unui emotionant film de fictiune american pare sa fi devenit realitate la Iasi. Fosti copii saraci de tarani, azi ajunsi “oameni mari” se numara printre cei care redau acum sansa de a invata la oras unor elevi inteligenti dar nevoiasi, ca si ei cindva. De trei ani de zile, aceasta sansa poarta numele de “Burse pentru elevii din mediul rural”. Un proiect initiat de “Ziarul de Iasi”, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean, caruia i s-au raliat sefi de institutii publice si oameni de afaceri ieseni, precum si romani din strainatate. Acestia s-au oferit sa acorde burse anuale de cite 500 de dolari, pentru intretinerea la scoala a copiilor de tarani.

Era la cules in lan, cind directoarea a chemat-o sa dea testul

“Se spune ca pentru a reusi in viata e nevoie si de-un dram de noroc. Pot sa spun ca eu am avut mai mult decit un dram”. Pentru Ioan Macinca, autorul acestor rinduri, norocul vietii lui au fost, dupa cum spune, oamenii pe care i-a cunoscut. Fostul copil sarac al unor tarani cooperatori, acum inginer de sistem in America, se numara printre cei care contribuie cu un dram la soarta a 80 de elevi inteligenti dar nevoiasi. Fiecare dintre ei ar putea avea peste 30 de ani o poveste de succes. Careia nu-i vor uita niciodata inceputul. Asa cum Ioan Macinca n-a uitat cum minca pe prispa casei compot cu mamaliga cind directorul l-a anuntat, in urma cu 30 de ani, ca va invata la “Negruzzi”. Cine stie ce va face peste tot atita timp Oana Fetcu, de loc din Sipote? Care asta vara a fost luata de directoarea scolii din lan, unde muncea cu parintii la cules de floarea-soarelui, sa dea testul pentru o bursa la Colegiul National.

Povesti socante despre familiile bursierilor

Mare parte din viata de pina acum a celor 18 copii care au inceput aici din toamna clasa a V-a, seamana intre ele. Ca si a celorlalti “bursieri”, in clasa a VI-a si a VII-a, la “Informatica”, “Eminescu” si “Negruzzi”, care beneficiaza de aceeasi sansa. Majoritatea provin din familii unde nici mama si nici tatal nu lucreaza. Banul in casa il aduc, s-ar putea spune, copiii: traiesc si ei, si parintii lor, din alocatii. Averea celor mai multi consta in citeva oratanii si un petic de pamint. Povestile unora dintre ei sint impresionante. Un baietel ai carui parinti si-au luat lumea in cap la citiva ani dupa ce l-au facut, crescut pentru ca nu avea pe nimeni altcineva in sat, de o matusa handicapata psihic. Bunicii au murit de mult, iar matusa si nepotul traiau din nimic, in casa mostenita, “saraca dar ingrijita”, dupa cum isi aminteste Victor Geangalau, directorul executiv al Asociatiei “Pro Ruralis”. Baietelul a invatat bine de cind a fost adus la Iasi: anul trecut a avut media 9,14. Un alt bursier (absolvent anul trecut cu 8,90) este unul din cei sapte copii – din care doi gemeni abandonati la un orfelinat – ai unei mame singure, pentru care procreerea este doar o modalitate de a scapa de puscarie pentru o infractiune mai veche.

Povesti ale saraciei din satele Iasului, amestecate cu citeva povesti socante. Ca aceea a unei fetite ai carei parinti sint amindoi “casnici”: tatal n-a iesit insa de 10 ani din casa, in cursul zilei. Iese numai noaptea. Nimeni nu stie ce are, oamenii zic ca-i bolnav. Au si ei sapte copii. Unul a murit la 18 ani pe care i-a petrecut in pat, zornaind niste jucarii care-i atirnau de-asupra capului, asa cum se pun la patuturile sugarilor. Pe o fetita mai mica, acum in clasa a II-a, cu greu invatatoarea din sat a reusit s-o scoata din lumea ei si s-o faca sa scoata un sunet. Si totusi din aceasta familie provine unul dintre copiii bursieri. Dar cit de departe poate sa viseze cineva cu o asemenea biografie?

Cum li s-a schimbat viata

Si pentru ei, ca si pentru fostul copil de tarani cooperatori, acum rezident american, Ioan Macinca, traseul parea previzibil. “Sansele mele erau de a avea aceeasi soarta ca marea majoritate a celorlalti copii aflati in situatia mea”, scrie el acum, din America, pe adresa “Ziarului de Iasi”. O scoala generala in satul natal urmata cel mai adesea de o scoala profesionala. Un liceu industrial si o facultate de acelasi profil, ar fi fost varianta cea mai fericita. Schimbarea a venit, ca si pentru copiii pe care ii ajuta acum, in clasa a V-a. La “Negruzzi” se infiintasera din 1972 clasele speciale: cei mai buni elevi de la tara erau adusi la cel mai important colegiu din Moldova sa inceapa gimnaziul. “De-abia ma intorsesem de la prasit cu parintii, cind a venit d-l Tataru, profesorul de romana din satul meu natal, sa ne spuna ca a comunicat numele meu la Iasi, pentru concurs”, isi aminteste Ioan Macinca: “A avut o discutie destul de lunga cu parintii mei pentru a-i convinge. Motivul principal era ca una din surorile mele era deja eleva la Iasi, iar posibilitatile financiare nu le permiteau sa intretina doi copii la scoala la oras, in acelasi timp”. Cu o bursa de la stat, Nelu a agatat sapa in cui si a inceput viata de internatist.

Calvarul trecerii de la sat la oras

“In primele doua saptamini a fost groaznic”, rememoreaza el acum: “Imaginati-va un copil de nici 12 ani, de la tara, unde era liber ca pasarea cerului, adus la Negruzzi, sa locuiasca la internat, care asa cum stiu cei care au stat acolo, era supranumit Bastilia: regim de viata cazon, desteptare la ora 6, program zilnic de inviorare de jumatate de ora, curatenie in dulap, program de meditatie, iesire in oras numai cu bilet de voie si insotit – tot tacimul. Si, colac peste pupaza, luati in primire de veterani, colegii nostri care venisera cu un an inainte. Am vrut sa renunt, sa ma intorc acasa, dar m-a convins sora mea Doina sa ramin”. La o distanta in timp de 30 de ani, istoria lui Nelu Macinca se repeta. O fetita de la Colegiul National ameninta diriginta ca daca nu i-o aduce pe mama se arunca pe scari. “A petrecut primele saptamini mai mult plingind in biroul meu decit in sala de clasa”, spune directoarea liceului, Cristina Vilcu. Acomodarea fetei n-a fost nici pentru parinti usoara. Tatal – fost sudor, acum somer, mama – casnica. Sa faca rost de bani sa vina la Iasi taiau cite-o gaina si o vindeau in sat. Pina la urma lucrurile s-au rezolvat. Diriginta Mihaela Talpes si directorul de la “Pro Ruralis”, Victor Geangalau au ajutat-o sa priceapa ca a invata la Colegiul National nu-i totuna cu a merge pe jos 8 kilometri pina la scoala din comuna. Intrebata acum daca “s-a invatat” greu cu viata l la camin, fetita raspunde ca un om mare. “Nu mi-a fost prea greu. Dar trecerea de la sat la oras a fost mai altfel”. Un coleg de-al ei voia si el sa lase balta bursa si sa se intoarca in sat. “Ii era tare dor de casa si s-a speriat ca luase citeva note mai mici si ca nu va face fata. Dar i-am spus ca asa-i in viata, mai ai si infringeri. Am chemat-o pe mama lui la scoala care i-a spus baiatului ei ca este mindra de el ca invata la oras”, spune diriginta Mihaela Talpes. Acum cea mai tinara generatie de bursieri pare sa fi trecut focul acomodarii. Copiii primesc zilnic, in pauza mare, din veniturile scolii, placinta pe care nepermitind sa si-o cumpere o sorbeau in primele zile doar din ochi. Au primit si ghiozdane, iar diriginta a lansat special pentru ei campania “De la suflet pentru suflet”, la care au fost invitati sa participe elevii din celelalte clase gimnaziale din liceu. “Ideea a prins teribil. Au venit copii si parinti cu hainute si incaltaminte care nu le mai trebuiau, cu coperti de carti si caiete, cu pixuri, stilouri si jucarii. Cadourile primite au fost pentru unii, salvatoare. “Multi n-aveau deloc haine de schimb”, spune diriginta, povestind ca a fost nevoita sa imbrace una din fetite cu un trening de imprumut, neavind altceva cit de cit aratos, cind a mers cu copiii la Teatru.

Directiunea a chemat si Asociatia parintilor sa dea o mina de ajutor: oameni cu bani din Iasi, unii oameni de afaceri cunoscuti, ai caror copii invata si ei la National, pun mina de la mina sa completeze fondul de burse pentru micutii de la tara. Cei 18 sint rasfatatii scolii. Profesoara de engleza le-a facut petrecere de Halloween. Domnul David si domnul Cantea – oamenii de serviciu care ii insotesc zilnic cu rindul, de la caminul Liceului de Arta la scoala – le mai cumpara sucuri sau dulciuri si din banii lor. Domnul David s-a gindit chiar sa ia acasa la sfirsit de saptamina o fetita care neavind bani ramine simbata de simbata singura in camin, cind majoritatea pleaca la parinti. De o saptamina, la initiativa conducerii scolii, cite doi elevi dintr-a XI-a ii supravegheaza zilnic pe “bursieri” la lectii. “Erau asa de fericiti ca i-am invatat ieri, la matematica, puterile”, spune o eleva care cu o zi inainte indeplinise rolul de “pedagog”. Diriginta celor mici le-a spus insa ca tot ce se face pentru ei trebuie rasplatit. “Noi o sa dam in schimb note mari”, spune Dora Simota din Frenciugi, com. Scheia.

“Acolo, cea mai sigura varianta era sapa”

Sa invete la un liceu de elita din Iasi era pentru bursieri, ca si pentru Ioan Macinca, un vis nerealizabil. In clasa a XI-a de la Colegiul National de exemplu – de unde elevii au fost delegati sa ii mediteze pe bursieri la lectii – un singur copil din peste 100 este de la tara. “Eu de la inceput as fi vrut sa merg la o scoala mai buna. Dar n-aveam bani nici sa fac naveta la Raducaneni. Aici avem un viitor. Daca invatam bine putem ajunge si presedinti. Acolo, cea mai sigura varianta era sapa”, spune cu maturitate, la cei doar zece anisori impliniti, Ionut Cobzaru, de loc din Cozia, comuna Costuleni. “Daca nu as fi luat testul sa invat la Iasi, as fi facut naveta pina la scoala 8 kilometri pe jos”, spune si Dora Simota din Frenciugi. Intrebati de parintii lor, ambii raspund la fel: “tata agricultor, mama casnica”. La doua luni de cind au inceput la National o noua viata, Ionut si Dora par sa fie printre virfurile clasei. Ionut vrea sa fie fotbalist, pentru ca ii place foarte mult fotbalul. “Cind voi fi mare, vreau sa fiu avocat, pentru ca este o meserie placuta si folositoare”, scrie Dora frumos, caligrafic, punind cu atentie semnele ortografice la locul lor.

Fiecare dintre acesti copii poate avea peste 30 de ani o poveste de succes. Asa cum are si Ioan Macinca: absolventul de la “Negruzzi”, apoi licentiat in Automatica si calculatoare, precum si in Matematica, a fost intii inginer, apoi cadru didactic la Universitatea din Suceava de unde a emigrat in America. “M-as intoarce in tara oricind daca as constata ca munca este apreciata si rasplatita”, scrie el prin e-mail. Pina atunci insa, el si alti 11 colegi de-ai sai “negruzzisti” isi fac datoria sa dea o sansa si altora, mai departe. Asa cum au avut si ei cu ani in urma.

Fosti copii de tarani nevoiasi, acum sponsori ai proiectului

Cei 18 elevi care au inceput anul acesta clasa a V-a la Colegiul National -proveniti din sate ca Gorban, Tiganasi, Podu Iloaiei, Sipote, Scoposeni, Stolniceni, Frenciugi – Scheia – reprezinta cea de-a treia promotie de copii scolarizati prin proiectul „Burse pentru elevii din mediul rural“. Proiectul a fost initiat in urma cu trei ani de „Ziarul de Iasi“ in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) si este gestionat de Asociatia ProRuralis. In prezent, in total 79 de elevi urmeaza gimnaziul la licee de elita din Iasi prin acest proiect: alaturi de cei de la National, 37 de elevi sint in clasa a VII-a la Liceele „Mihai Eminescu“ si „Gr. Moisil“, iar alti 24 au inceput ieri clasa a VI-a la „Negruzzi“. Sansa de a urma gimnaziul la Iasi nu ar fi fost posibila fara sprijinul comunitatii, reprezentanti de firme si de institutii publice din Iasi acordind in toti acesti ani burse de cite 500 de dolari anual de persoana, reprezentind contravaloarea cheltuielilor pentru cazare si masa. Printre partenerii constanti ai proiectului se afla S.C. Antibiotice, Fundatia World Vision, care acorda anul acesta 15 burse, omul de afaceri Danut Prisecariu (SC Moldova Universal), ce acorda 6 burse, si profesorul de matematica Traian Cohal, fost cadru didactic la „Negruzzi“, acum pensionar. Acesta din urma a donat pentru proiectul initiat de „Ziarul de Iasi“ si ISJ cele 5 burse ce-i poarta numele, instituite de fostii sai elevi, ajunsi „oameni mari“ prin America. Ioan Macinca este unul dintre initiatorii burselor “Cohal”. Alaturi de el, alti fosti elevi de la “Negruzzi” proveniti din mediul rural – Ioan Sauciuc, acum inginer de sistem in SUA, si Iulian Urma, stabilit in Australia – au gindit sa redea si altor elevi de la tara sansa pe care si ei au avut-o cindva. Lor li s-au adaugat si alti fosti negruzzisti: Alexandru Gavrilescu (SUA, Microsoft), Dan Onu si Anatolie Pelin (cu totii stabiliti in SUA), Emanuel Savin, Romeo Ciubotariu si Mariana Olaru (stabiliti in Canada), George Rotaru si Ovidiu Tanasuca (ambii in Brazilia). Dusa mai departe, acasta idee ar putea contribui la cresterea sanselor copiilor nevoiasi din familiile de tarani de a accede la o educatie de calitate.

(14.11.2003, autor Emilia CHISCOP)