Noutati

2 iulie 2015 Scrisoare de multumire adresata sponsorilor de catre Babanu George clasa a X-a, Col. National Emil Racovita, Iasi

Bunatatea si respectul ne definesc ca oameni, iar intr-un mediu in care aceste calitati se intalnesc din ce in ce mai rar, consider ca dorinta de a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin innobileaza fiinta umana.

Va scriu, stimati sponsori si deosebita Asociatie, pentru a va transmite multumiri sincere, atat din partea mea, cat si din partea familiei, pentru efortul financiar depus, dar mai ales pentru marinimia sufletului de care ati dat dovada prin fapta dumneavoastra.

Platon definea educatia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”. Cu ajutorul dumneavoastra al sponsorilor si Ziarului de Iasi, dar si cu sprijinul conducerii Asociatiei Pro Ruralis, am reusit sa ma integrez in mediul urban si sa am parte de o educatie la nivel superior. Am descoperit oameni deosebiti, am participat la intamplari interesante, dar cel mai important, am invatat sa lucrez cu persoane noi si in imprejurari diferite.

In final, vreau sa va multumesc inca o data pentru sustinerea acordata prin intermediul Asociatiei Pro Ruralis Iasi in decursul anului scolar 2014-2015 si va sunt extrem de recunoscator pentru sansa oferita.

„Natura ne aseamana, educatia ne deosebeste.”

Cu deosebita stima,
Babanu George,
elev in clasa a X-a, Col. National Emil Racovita, Iasi